Definitie: Ce inseamna a judeca in primul rand? Conform DEX: “a-şi forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările, a examina o cauză în calitate de judecător” sau VT: Krino: „a crăpa în două, a căuta dreptate, a decide, a rezolva, a crede, a apela la lege”. A osândi nu înseamnă a judeca, judecata are şi un aspect de restaurare.
Scop: Judecata se face cu scopul de a indrepta lucrurile si a stabili care este solutia corecta, unde este dreptatea.
Context:Pentru a fi totusi in stare de a judecata pe altii, trebuie sa fim in stare sa ne vedem propria vina, mai ales atunci cand suntem in relatie directa cu persoana pe care o judecam. Să căutăm să judecăm pe alţii drept dar începând cu noi înşine.
Apoi, sa retinem ca singurul motiv care ne permite sa facem asta, este de a pune lucrurile pe fagasul cel bun, nu suntem indreptatiti sa judecam pe cineva doar pentru a blama, mustra... trebuie sa existe un scop constructiv.
Cum? Deasemnea, pentru ca toate acestea sa fie constructive, trebuie sa verbalizam gandurile, sa ne confruntam cu persoana in cauza, sa oferim intelegere, sa acceptam ceea ce nu putem schimba si sa avem dragoste, fata de oameni, sau mai presus fata de cei dragi (familie), oferind timp pentru ca schimbarea sa se intample, si oferind dragoste si suport in loc de mustrari, jigniri si nesiguranta.
Cand? Pentru multe schimbari poate fi nevoie de ani de zile, in multe momente ale vietii nu suntem pregatiti sa vedem si alte puncte de vedere. Fiecare om trebuie acceptat pentru ceea ce este, si ajutat, oferit sprijnul necesar, si iubit pentru ceea ce este.
Ar trebui sa ne judecam penoi insine apoi pe ceilalti. Să căutăm să scoatem întâi bârna din ochii nostrii ca apoi să putem vedea să scoatem şi paiul.
Daca esti genul de persoana care nu cred neaparat in dragostea cea mare in care totul e frumos si traim fericiti impreuna pana la adanci batraneti (cu partenerul/a), atunci e de inteles de ce nu ai avea motive sa fii fidel. Sau daca nu iubesti partenera/ul foarte mult ... in cazul asta poate simti ca nu ai pierde nimic.
Ai posibilitatea de a cunoaste, sau de a ajunge in pat cu multe persoane... daca asta poate fi coniderat un avantaj... ideea totusi e cu ce ramai dupa?
Ar fi un avantaj totusi, in cazul in care ai un partener care gandeste la fel, si atunci fie te dai pe brazda, fie te dai la o parte. Eu unul nu as putea...
Eu personal, cred in fidelitate si sa zic de ce ...
Daca pe mine m-ar deranja ca persoana de langa mine sa-mi fie infidela, atunci e valabil reciproc.
Daca esti infidel, chiar daca nu se afla, ti-ai vatamat propria relatie, asta din mai multe puncte de vedere, si sunt multe consecinte care apar.
Daca ai langa tine o persoana pe care o iubesti si apreciezi, si o vezi ca persoana pe care o doresti langa tine, atunci cred ca nu te va incanta asa de mult o noua persoana, adica da, poate fi mai draguta, mai desteapta, mai inteligenta, mai realizata... dar nu e iubita/ul ta/tau. Nu te iubeste, nu o cunosti, nu ti-ai planificat o viata alaturi de persoana respectiva. Sau sa nu uitam zicala „Nu da pasarea din mana pentru cioara de pe gard” care pentru mine e mai mult decat valabila.
Exista suficiente motive care apar pe parcursul unei relatii de termen lung, care te fac sa iti lipseasca burlacia sau sa crezi ca exista ceva mai bun pentru tine, dar cred ca orice cuplu are mici probleme peste care trebuie trecut impreuna, si e de datoria noastra sa ne pretuim partenerul si sa nu lasam monotonia sa ne descrie relatia.
Putei citi si in Biblie despre infidelitate si cum este privita, eu un punct bun de vedere.
Asadar... alege bine.. si intareste-ti alegerea in timp, imbunatateste-ti relatia si nu da cu piciorul la ceea ce ai, doar pentru 5 minute sau o zi... O relatie stabila aduce mult mai multe satisfactii decat „libertatea” dupa care tanjim uneori...
Depinde … de noi. Daca constinetizam ca putem sa ne imbunatatim felul de a vedea lucrurile si de a actiona, da, e foarte de folos, daca nu, atunci amanati pentru mai tarziu sau mergeti… din curiozitate.
Ce iti spune psihologul? Iti spune ceea ce stii dar fie nu constinetizezi, fie nu vezi legatura intre ceea ce stii si ceea ce faci. E un ajutor enorm, dar efortul vine din interior, sub indrumare psihologului. E ca si cum am avea o sfoara in mana, intr-o camera intunecata, si nu am fi in stare sa desfacem un nod, iar psihologul, ne lumineaza un pic mainile, pan ace singuri reusim sa facem toata treaba. Logica si faptul ca stim ceea ce ar trebui sa facem si ceea ce gresim nu inseamna neaparat ca avem controlul. La psiholog poti sa iei aceste fraie in mana din nou, poti sa detii controlul asupra vietii tale.
De multe ori suntem nemultumiti de cei din jurul nostru, de faptul ca nu ne inteleg, de greselile lor, si de relatia cu cei din jur, care par ostili, de multe ori. Asadar, daca nu vreti pur si simplu sa invatati sa va “iubiti aproapele” si sa-l acceptati asa cum este, cu rabdare, atunci invatati in primul rand sa va cunoasteti pe voi insiva, apoi totul va fi mai usor, mai simplu.
E o cale buna de a gasi linistea si de a clarifica niste lucruri. Daca lumea ar merge, am putea evita sa transmitem mai departe copiilor nostrii niste tipare comportamentale gresite, niste frustrari, niste complexe.
Cum gasisti un psiholog bun? Cerand referinte la mai multi prieteni, sau cautand pe internet si incepand sa mergem la consiliere. Ce faceti cand mergeti la dentist si nu e bun?? Mergeti la altul, nu renuntai la a merge la dentist. Exista oameni mai mult sau mai putin calificati, exista oameni cu care suntem mai mult sau mai putin pe aceeasi lungim de unda, asa ca …. Bafta!
Daca ti se pare ca relatiile intre doua persoane sunt complicate, stai sa le vezi pe-alea triunghiulare… Diferenta dintre a jongla cu doua mere sau cu trei.
Triunghiul Dramatic este un joc inconstient si manipulativ la care recurgem pentru a ne implini niste nevoi mai degraba disfunctionale si pe care, sa vezi aici surpriza, nu vrem nici in ruptul capului sa le recunoastem ca atare.
Triunghiul slabiciunilor
Triunghiul Dramatic este un alt concept grozav de important in AT – Analiza Tranzactionala. Inventatorul Triunghiului Dramatic este Stephen Karpman si de-aia o sa mai gasesti acest concept si sub denumirea greu de imaginat de Triunghiul Karpman.
Karpman a descris un model de interactiune intre oameni atat de real ca se vedea de pe atunci: se pare ca Eric Berne (“parintele”, fondatorul AT) l-a avertizat: “You’d better get it right, they’re gonna quote you 150 years from now.” Se pare ca noi oamenii avem cate ceva in comun cu lupii si acel lucru nu este parul…
În analiza tranzacţională, unul dintre conceptele-vedetă este cel de joc: un tipar neconştientizat de interacţiune în care ceea ce se transmite la nivel social (”ce spunem”) diferă de mesajul de la nivel psihologic (”ce vrem să spunem”), iar în final câştigul celor implicaţi este negativ, pentru că trăirile pe care le experimentează sunt neautentice şi ineficiente pentru a rezolva cu adevărat problemele dintre ei.
Fiecarui varf al triunghiului ii corespunde cate un rol. Astfel, avem Persecutorul pe care il putem asemana Parintelui Critic. Persecutorul acuza, ataca, nedreptateste, e furios si ne spune ca e numai vina noastra. Persecutorul e lupul cel mare si rau care rade de noi si ne fura sandvisurile.
In cel de-al doilea varf sta Salvatorul – un alt nume pentru Parintele Grijuliu. Salvatorul ne ajuta si ne preia din responsabilitati fie ca vrea fie ca nu vrea. Ne spune ca putem sta linistiti, rezolva el… Salvatorul nu salveaza pentru a face un bine ci pentru ca simte nevoia sa ingrijeasca o faptura dependenta. Cu cat mai dependenta cu atat mai bine. Si sa nu cumva sa indrazneasca sa se emancipeze ca altfel ne transformam in Persecutor cat ai zice “peste”.
Ultimul si absolut deloc cel din urma unghi este Victima. In AT se spune ca “Victima face jocurile” pentru ca fara ea Salvatorul si Persecutorul ar soma. Victima cauta trei lucruri: pe cineva sub aripa caruia sa se poata ascunde, pe altcineva spre care sa arate cu degetul si evitarea responsabilitatii pentru propriile actiuni. Refrenul preferat al Victimei este “bietul de mine!”.
Triunghiul asta se misca. Asta e specificitatea sa: faptul ca cele trei roluri se schimba intre cei trei actori pe masura ce se desfasoara actiunea. Ca intr-o drama la treatru. In care Victima are rolul principal. Fiecare intra in joc in pozitia lui predominanta si apoi topaie prin triunghi.
Jocurile sunt, evident, interpersonale. De curând am descoperit că un proces asemănător se poate derula şi intrapsihic. Personalizându-mi sentimentele şi emoţiile, pot spune, metaforic, că uneori joc cu ele exact aceleaşi tipare ca în triunghiul dramatic. Am avut destule trăiri pe care le-am persecutat – văzându-le ca neacceptabile din diferite motive, încercam să le reprim. Furia, atracţia pentru cineva indisponibil, gelozia – câteva din victimele (auto-)persecuţiilor mele. Pe de altă parte, au fost şi trăiri pe care le-am salvat cu încăpăţânare, străduindu-mă să le ţin în viaţă chiar când ele nu mai aveau mult suflu. Cel mai mult am făcut aşa ceva cu buna dispoziţie şi cu îndrăgostirea pentru câte un om pe care aveam din ce în ce mai puţine motive să mi-l doresc lângă mine. Şi, la fel ca în triunghiul dinainte, întotdeauna am ajuns să sufăr de pe urma acestor trăiri – le-am devenit victimă, pentru că sentimentele reprimate mocnesc şi răbufnesc, iar cele intrate în comă nu se lasă reanimate prin cure de machiaj, ci se transformă în fantome omniprezente.
Trei unghiuri, trei exemple
Nimic nu ilustreaza mai bine Triunghiul Dramatic decat o serie de exemple, dintre cele mai banale, care sigur s-au intamplat macar unor prieteni de-ai nostri.
Adolescenta care fuge de-acasa dupa Fat-Frumos. Tanara noastra Victima, satula de parintii-Persecutori cauta pe cineva care sa o salveze de la constrangeri si nedreptate. “Biata de mine, uite ce-mi fac, vreau sa fiu libera!”.
Apare Fat-Frumos si adolescenta fuge de-acasa in bratele Salvatorului. Dupa o vreme Salvatorul nu mai este Fat-Frumosul de la inceput si se transforma cate putin in Persecutor, luand rolul parintilor. Deznodamantul fericit pentru Victima este cand se intoarce acasa la parinti, deveniti dintr-o data Salvatori. Cel mai putin fericit este cand isi gaseste un alt Salvator Fat-Frumos. Si asa mai departe.
Inceputurile triunghiurilor conjugale. Am sa le numesc asa indiferent de gradul de formalizare si oficializare a relatiei. Unul dintre cei doi parteneri nu se mai simte confortabil in relatie si se apropie de un tert. Fata de acesta incepe sa joace rolul de Victima. “Bietul de mine, nevoile mele nu-mi mai sunt satisfacute, numai tu ma intelegi.”
Cand partenerul joaca Victima, cel de-al treilea este investit in rolul de Salvator. Acest lucru nu tine seama de faptul ca in cuplul initial partenerul care incepe sa-si caute satisfacerea nevoilor in afara poate fi cel dominant.
Deznodamantul e si aici bifurcat. Tertul Salvator poate redeveni lupul cel rau si prea-curiosul se va intoarce spasit (Victima care va spune “Ia uite ce m-a ademenit sa fac, nu a fost vina mea.”) la partenerul altadata repudiat si acum imbratisat ca Salvator. A doua optiune este construirea unui cuplu pentru scurta vreme cu Salvatorul apoi, pe masura ce acesta este transformat in Persecutor, cautarea altui Salvator.
“Pe cine iubesti tu mai mult si mai mult?” Mama il rasfata pe copilas, se joaca cu el, ii acorda atentie pe cand tatal nu e de acord cu “cocolositul” si are un comportament mai distant. Copilul sparge o farfurie si mama se infurie, devenind, din Salvator (de la comportamentul rece al tatalui) Persecutor. Copilul se refugiaza in bratele fostului Persecutor-nepasator, decorat instantaneu cu ordinul Salvator in rang de “Taaaaati”. Si tot asa, in functie de pozne si de cine le tolereaza mai bine.
Piua! Cum iesi din joc.
O ieşire din triunghiul dramatic e reprezentată în triunghiul învingătorilor: Vulnerabilitatea, Asertivitatea şi Grija pot fi folosite pentru a transforma interacţiunea nesănătoasă, de joc, într-una autentică. Un om asertiv, vulnerabil sau grijuliu poate răspunde nevoilor proprii respectându-le şi pe ale altora şi, dacă e cazul, cerând sprijinul altora. Când manipularea iese din scenă, ne putem privi unii pe alţii din poziţia “eu sunt OK şi tu eşti OK”.
Aici găsesc şi soluţia cea mai bună pentru jocurile cu sentimentele mele. În loc să îmi controlez rigid trăiri care nu mi se par OK, cel mai bine pare să-mi facă acceptarea lor, cu curiozitate şi cu încrederea că ele îmi arată ceva despre nevoile, aspiraţiile şi resursele mele. Iar acest ceva merită privit şi înţeles, chiar şi atunci când nu e frumos, dezirabil sau moral. Fiindcă e ceva din sinele meu autentic.
Am trecut deja prin câteva experienţe foarte convingătoare din care am desprins de fiecare dată concluzia de mai sus. Ce-mi trebuie cel mai mult de acum înainte e exerciţiul. Uneori tentaţia e foarte mare să reiau căile bătătorite – atât din cauza unor mituri pe care mi le-am însuşit despre sentimente ne-OK, cât şi din cauza dificultăţii de a separa trăirea afectivă de un anumit comportament care de obicei o urmează şi pare, deci, imposibil de evitat. De exemplu, furia (emoţie) e deseori însoţită de agresivitate (comportament); ele pot părea inseparabile, în aşa măsură încât mulţi oameni nici nu văd vreo deosebire între ele. În realitate, furia poate fi exprimată şi non-violent. Iar din experienţa mea, o astfel de reacţie poate fi de-a dreptul eliberatoare şi, în destule situaţii, mult mai eficientă decât o reacţie agresivă (care îşi are şi ea rostul în alte împrejurări).
Pentru a schimba triunghiul dramatic cu cel al invingatorilor trebuie sa nu accepti rolurile care le ofera, nu persecutor, ci puternic, intelegator, fiind persecutor celalata persoana nu se va simti bine in propria piele si va determina schimbarea rolurilor. Nu salvator ci binevoitor, asumandu-ne rolul de salvator impunem solutile noastre de salvare, care nu sunt potrivite pentru cealalta persoana deoarece ignora nevoile ei sidevenim usor persecutor deoarece din nevoia acuta de a salva, impunem cu agresivitate "ce e bine", devenind persecutor. Nu victima ci vulnerabil, ar trebui sa cautam singuri rezolvarea problemelor fara a ne conditiona fericirea de actiunile celeilalte persoane. Simplu, nu?
1. I se mai spune si constientizare. Este atat de importanta ca am sa o mai scriu o data: constientizare. Fa un pas in spate si vezi daca nu cumva repeti aceleasi situatii care au prostul obicei de a da aceleasi rezultate. Constientizarea te ajuta sa nu mai inaintezi mecanic si macar sa te opresti, daca nu stii ce sa faci mai departe. Te ajuta sa citesti printre randuri, deci sa dezintegrezi triunghiul.
2. Doar doua picioare. Ale tale. Sprijina-te doar pe ele. Cand o sa te sprijini bine nu o sa mai fii chiar atat de “biet” cum te declari. Victima vrea sa fie protejata, sa ia altcineva decizii pentru ea, sa-i rezolve problemele si sa-i garanteze fericirea. Solutia este a face invers. Poate ca patru picioare alearga mai bine. Dar ai vazut tu om cu patru picioare?
3. Raspunsuri non-defensive. Cand simti ca esti ademenit in astfel de jocuri disfunctionale poti alege sa nu mai alimentezi rolul celuilalt. Este bine sa retii ca daca nu ar exista Victima nu ar exista nici Triunghiul Dramatic. Spune “Da…”, “Inteleg.”, fii empatic. Cand motivul plangerilor celuilalt sunt reale ii poti spune “Ai dreptate!”. Recunoasterea nevoilor dezarmeaza intreg triunghiul pentru ca Victima nu mai e victima.
Chiar nu e cazul sa-ti propui sa castigi batalia. Se spune ca in Triunghiul Dramatic nu exista decat un posibil deznodamant: lose-lose.
Am mers atat de mult timp pe logica, bazandu-ma pe puterea mea de a convinge, pe gandul ca orice e explicat logic poate fi inteles, si cu speranta ca atat timp cat un lucru iti aduce beneficii este clar ca e un lucru bun. M-am bazat pe faptul ca oamenii vor sa le fie bine si sa-si imbunatateasca viata schimbandu-se permanent, autoeducandu-se permanent. Si am gresit, am gresit ca am crezut in oameni ca se pot schimba cu usurinta, am gresit ca am vrut sa schimb persoanele din jurul meu, am gresit si gresesc ca vreau sa ajut, dand sfaturi bune si poate facand mai mult decat trebuie. Nu le stiu pe toate dar macar din ceea ce am trait, pot sa dau si eu niste sfaturi bune, am niste raspunsuri corecte care pot fi macar ascultate cu bunavointa. Iar unde gresesc, am de invatat, si ma bucur sa aud parerea cuiva, dar nu toata lumea e asa. Am invatat sa accept lucururile asa cum sunt.
Am descoperit o noua parte a adevarului, o parte care e logica si mistica, o parte care e puternica, o “teorie” comuna care are multi adepti, ceva ce inseaman totul. Am descoperit credinta, am descoperit ca atunci cand esti singur doar Dumnezeu ti-e aproape, a, descoperit ca Biblia, care e cea mai fenomenala carte citita vreodata. Nu vreau sa par evlavois sau prefacut sau pocait. Sunt acelasi. Dar stiu ca daca eram mai credincios, as fi facut mai bine multe lucruri, pentru ca as fi avut un ghidaj suplimentar.
E uimitor cum o carte scrisa de atata vreme are raspunsuri la orice, e atat de potrivita in orice situatie, si daca crezi in ea, si incerci sa folosesti cuvintele de acolo, vorba unui prieten se adevereste, credinta e ca o spirala in jurul lui Dumnezeu, cu cat te apropi mai mult, cu atat oamenii care se aproprie sunt mai apropiati intre ei. E o solutie foarte buna asta ca un cuplu sa mearga. Daca nu sunteti foarte credinciosi, luati partea logica, incercati sa intelegeti logica cuvintelor si veti vedea adevarul. Inca nu sunt probabil aproape de centru spiralei pentru ca inca nu simt anumite lucruri care le simt altii, care mie azi imi par prefacuti, desi stiu ca nu sunt, doar ca inca depaseste nivelul meu de intelegere. Deabia am descoperit "cuprinsul".
Acum cateva luni, daca auzeam pe cineva vorbind asa de mult de credinta, ca fiind Solutia pentru toate, m-as fi gandit ca exagereaza, ca totul e mult mai simplu, si lucrurile sunt asa cum le facem cu mana noastra, toate au logica, justificare, substrat psihologic, as fi zis ca persoana respective e exagerat de credincioasa. Nu mai gandesc la fel , sunt la fel ca oricine, pot sa fac sex, sa merg in cubluri, sa injur. … dar am un criteriu in plus, credinta, cred in credinta ca solutie pentru multe. Si cred ca nu e suficient sa crezi in Dumnezeu ca sa fii un credincios, trebuie sa-I crezi cuvintele, sa le respecti cat poti. Libertatea e deplina dar alegerile sunt ale noastre.
Oare? In primul rand cand ajungi sa spui sau sa arati persoanei de langa tine asta, e ca si cum deja spui ca nu e nimic deosebit in relatia voastra si ca te cam doare-n fund. Apoi ... de la neincredere apar o gramada de probleme ce fac relatia... deosebit de distructiva. Pe de alta parte, da, ca post, ca rol, oricine poate fi inlocuit, dar ca partener de viata nu, fiecare om fiind unic. Daca crezi asta inseamna ca nu esti genul de persoana care traieste dragostea cu intensitate, care investeste sentimente intr-o relatie, care crede ca nu poate trai fara celalalt. Ci doar de bucuri de beneficile relatiei, te implici in felul tau dar nu te dedici. Sunt oameni care se dedica unei pasiuni mai mult decat se dedica altii relatiei sau casniciei. Cand joci un sport, pictezi, canti, sau lucrezi, gresesti, ai lucrari nereusite, zile proaste, vezi pe altii ca sunt mai buni, dar nu renunti, te ambitionezi, inveti, dedici mai mult timp, citesti despre, vorbesti cu altii si, intr-un final aplici, si dupa ceva timp, te descurci bine sau chiar excelezi ... Eeee ... cata lume mai face asta intr-o relatie? Cand esti intr-o relatie, si te implici, persoane de langa tine devine tot mai mult jumatatea ta, ii cunosti defectele, calitatile, va dezvolatati impreuna si automat, deveniti de neinlocuit. Cu cat te dedici mai mult relatiei, cu atat persoana de langa tine e mai de neinlocuit. Si daca acum ti-se pare ca persona de langa tine nu te satisface si te gandesti sa o inlocuiesti, gandeste-te daca nu cumva cauti perfectiunea care nu exista, daca nu cumva esti prea exigent si sa constientizezi ca orice persoana are defecte. Poate prezenta persoana de langa tine nu este ... dar totusi are „n” calitati pe care fosta/ul nu le avea. Nu zic ca trebuie sa tii cu dintii de prima relatie, zic doar, sa nu mai gandesti ca orice persoana poate fi inlocuita, sa nu mai cauti perfectiunea si sa nu renunti usor. La urma urmei, a fost ceva ce te-a adus langa persoana care esti, nu? Daca nu esti intre persoanele care spera sa imbatraneasca langa persoana cu care s-au casatorit, scuze ca ti-ai pierdut timpul cu acest subiect. Iar daca nu gandesti asa, ci pretuiesti persoana de langa tine si te dedici, bravo tie si iti doresc sa fie reciproc!
Orice relatie este caracterizata sau implica in mod normal o pasiune mare la inceput, ce se intampla cu aceasta pasiune in timp? Cum ar fi o relatie fara pasiune?
CAZ 1. Cred ca oricarei relatii ii lipseste pasiunea inca de la inceput, e condamnata sa se sfarseasca sau se supravietuieste doar in cazul in care este o casatorie pe interes, cand niciunul nu pune accent pe pasiune, altele fiind prioritatile.
In schimb, daca doar unul iubeste si investeste pasiune in relatie, aceea persoana se va simti nemultumita dupa o vreme, realizand ca nu exista un echilibru si incepand sa se indoiasca de sentimentele celuilalt. In timp, se va acumula multa tensiune si vor avea loc multe conflicte, toate acestea ducand in mod normal la distrugerea relatiei.
CAZ 2. Daca o relatie porneste cum trebuie si apoi pasiunea se pierde, nu este neaparat o problema. Pe fondul apropierii, entuziasmului si energiei de la inceputul unei relatii, trebuie construita o temelie, fundatia pentru o relatie de lunga durata. Aceasta “fundatie” trebuie sa fie gata inainte de a fugi “fluturasii”, inainte de a disparea pasiunea. Construirea fundatiei inseamna cunoasterea partenerului, acceptarea lui, a obiceiurilor lui, crearea cuplului, gandirii comune, existenta unei relatii codependente. .. Pe scurt, inainte de a pierde frumusetea inceputului, ar trebui sa ai deja mai mult . Mult mai mult, astfel incat sa nu pierzi nimic.
Inca nu sunt in masura sa stiu ce se intampla cand se pierde si cum se recuperaza, din pacate e doar teorie, promit sa revin cu completari. Oricum am impresia ca mai am multe de spus aici.
